Trecut, prezent și viitor

          Prin liceu "diriga" ne-a întrebat cine este modelul nostru în viață. Mărturisesc că nu prea am știut ce să răspund atunci, însă acum realizez că modelele pe care noi le avem sunt persoanele cu care interacționăm cel mai mult. Cât suntem copii stăm cu bunicii ori părinții și fără să vrem împrumutăm din obiceiurile lor, apoi când mai creștem și începem să ne manifestăm "independența", ne impresionează vreun văr sau prieten mai mare ș.a.m.d. Adevărul este că în permanență persoanele de lângă noi ne influențează într-un fel sau altul.
          Copiii mei s-au născut când eu deja predam aikido și de mici au pășit în dojo, mai întâi au venit cu mami pentru a-l vedea pe tati, apoi au încercat aikido și le-a plăcut.
Acum mergem împreună la seminarii, chiar și la cele internaționale și nu suntem singurii, mai vin și alții în familie. Practicăm împreună sau separat (în dojo practicăm separat pentru că metodologia este diferită).
          La ultimul seminar organizat de Fundația Română de Aikido Aikikai mi-a placut să văd câteva perechi părinte-copil. Câteodată se antrenau împreună, alteori vedeai doi copii împreună sau un copil și un adult, vârsta nu conta, toți ne dădeam silința să executăm cât mai bine tehnicile exemplificate.
          Eu am practicat împreună cu puiul meu de om ('a mare), amândoi am fost elevi pe același tatami, nu mai eram nici tatăl ei, nici sensei-ul ei. Am fost și pe post de traducător și i-am corectat unele mici detalii nu prin vorbe, ci prin practică. Pe durata seminarului s-a mai antrenat și cu alți copii: Diana de la Yamato Dojo Constanța și Rareș de la Kenshin Dojo care veniseră și ei împreună cu tăticii lor, dar și cu adulți din alte dojouri și așa au facut și ceilalți copii.
          Îmi dau seama că noi putem fi cel mai bun model pentru copiii noștri, că îi influențăm prin ceea ce facem și pentru acest lucru trebuie să ne străduim cât mai mult să fim un bun exemplu, căci așchia nu sare departe de trunchi.
          Poți întelege cu adevarat doar dacă ești părinte, un părinte știe că realizarea lui cea mai mare o reprezintă copiii, orice altceva pălește în fața acestei măreții, viața fără copii este seacă, fără copii nu există viitor.
          Dacă O Sensei nu ar fi avut copii, poate că Aikido nu s-ar mai fi păstrat în forma sa originală sau poate ar fi dispărut contaminat de adăugările fiecarui "lider". În filme l-am vazut pe Doshu (Conducătorul Căii) Kisshomaru Ueshiba alături de tatăl său O Sensei (Marele Profesor) Morihei Ueshiba în dojo, apoi pe actualul Doshu Moriteru Ueshiba alaturi de tatăl său Kisshomaru Ueshiba Doshu, și personal i-am văzut alături la Hombu Dojo și la seminarul Federației Internaționale de Aikido pe Doshu Moriteru Ueshiba și Waka Sensei (Tânarul Profesor) Mitsuteru Ueshiba. În relația mea din dojo cu copiii mei, ei sunt modele mele.

Ion State

... aikido aikikai

"- Da' doar "aikido" mai există? Văd că tu acum faci "aikido aikikai"!
- Păi ăsta e aikido! Aikikai este organizaţia din care fac parte, organizaţia originală a fondatorului. În timp au mai apărut şi alte organizaţii desprinse din Aikikai, acum mulţi s-au reîntors în Aikikai, dar mai sunt şi altele, mici, ce-i drept - non aikikai, şi pentru a nu fi confundaţi cu alţii folosim termenul "aikido aikikai".
- Aha... păi şi ceilalţi nu fac aikido?
- Ba da, dar în Aikikai lucrurile sunt mult mai clare, ca să zic aşa, se lucrează mult bazele şi oarecum stilul nu a fost "contaminat" de elemente din alte stiluri de arte marţiale, iar după un anumit nivel lucrurile avansează, evident după ce stăpâneşti foarte bine bazele. Plus că se menţine permanent legătura cu Hombu (centrul mondial al aikido-ului), anual un Shihan vine la noi pentru a se asigura că nu "deraiem" de la Cale şi pentru a ne menţine pe Cale, ca sa nu mai spun că tot anual o delegaţie din organizaţia din care fac parte merge la Hombu pentru a se antrena acolo.
- Şi e bine că sunt mai multe organizaţii?
- Nu ştiu ce să zic, personal mi-ar plăcea să fie o singură organizaţie, însa chiar dacă alte organizaţii au dispărut iar altele sunt foarte mici, nu cred că vor dispărea de tot, însă până la urmă fiecare poartă haina care i se potriveşte. Mie mi-a plăcut mai mult ce am văzut în aikikai, a rezonat mai bine cu mine. Nu e uşor, e mult mai greu decât ce făceam înainte şi adaptarea nu a fost una uşoară, însă după doi ani lucrurile au început să devină mai clare din toate punctele de vedere; oricum oamenii sunt minunaţi iar instructorii întâlniţi excelenţi, adevărate modele, i-am urmat pe ei."

Ion State

Seminar naţional AIKIDO AIKIKAI Constanţa, 29-31 martie 2013

          Sunt momente pe care ai vrea sa le retraiesti, nu doar sa ti le reamintesti. Seminarul de aikido ce tocmai s-a incheiat este unul dintre ele.
          Au fost 3 zile in care 200 de practicanti de la dojourile de aikido din Constanta, Eforie, Mangalia, Navodari, Slobozia, Galati, Bucuresti, Pitesti, Cluj-Napoca si Baia Mare s-au antrenat impreuna in dojoul Aikikai Constanta - centrul de unde s-au dezvoltat toate dojourile de aikido dobrogene.
          Trebuie sa recunosc ca participarea a fost peste asteptarile mele: 130 de copii si 70 de adulti.
          

          Antrenamentele pentru copii au fost sub indrumarea lui Florin Trisca sensei iar cele de adulti au fost tinute de Dorin Marchis sensei.

          Antrenamentele nu au fost usoare, insa au fost extraordinar de placute, s-a practicat aikido cu seriozitate si cu zambetul pe buze. S-a pus accentul pe detalii, simplitate, eficienta si o respiratie corecta.
             
          Sambata a fost o zi plina de la 9 dimineata pana la 9 seara cu o pauza de 2 ore pentru a dejuna. Dupa ce am luat pranzul ne-am reintors la dojo si am inceput sesiunea de examinare. Mi-am dat seama ca nici ca examinator nu este usor, desi eu nu am fost examinator ci un fel de "asistent administrativ" (insa eticheta impune sa stau alaturi de examinator in seiza, cum dealtfel si el sta pe toata durata examenului; nu le poti spune elevilor sa faca ceea ce tu nu faci, profesorul trebuie sa fie intotdeauna un exemplu prin ceea ce face si nu prin ceea ce spune). Asa ca una peste alta, 4 ore am stat in seiza, o performanta pe care trebuie sa marturisesc ca nu credeam ca sunt in stare sa o ating.
          Examenele nu au fost usoare iar efortul a fost pe masura gradului pentru care fiecare a fost examinat. Daca examenul copiilor pentru 10 kyu a durat in jur de 5 - 10 minute, cel pentru kyu 3 - kyu 1 a durat o ora si jumatate, fiind o adevarata proba de vointa si nu doar o verificare a cunostintelor tehnice.
          Examenele pentru adulti s-au desfasurat in doua etape, de la 17.30 la 19.00, urmate de antrenament in intervalul 19.00 - 20.00, si evident continute apoi pana la ora 21.00.
 
          Detaliile de executie a tehnicii, rezistenta,respiratia, vointa, atitudinea, eficienta si multe altele au constituit un ansamblu care a format examinarea adultilor.
          Am fost foarte mandru de elevii mei cat si de elevii elevilor mei, s-au descurcat formidabil si pentru niciunul, de la mic la mare, esecul nu a fost o optiune, au dovedit ca sunt adevarati practicanti de aikido.
          Incepand de sambata, membrii Aikikai Constanta, Yamato Damashii Constanta, Aikikai Eforie, Aikikai Mangalia si Aikikai Navodari sunt certificati de catre Fundatia Romana de Aikido Aikikai si prin gradele obtinute, nu doar prin apartenenta la Fundatie.
         
         A fost un seminar in care bagajul nostru tehnic s-a imbunatatit considerabil, cum dealtfel se intampla la toate seminariile organizate de Fundatia Romana de Aikido Aikikai, ne-am revazut cu prieteni dragi, ne-am antrenat impreuna iar in timpul liber ne-am distrat pe cinste.
          Poate ca pentru unii termenul "familie" suna putin corporatist, ei bine, nu este asa in aikido. Aikikai este intr-adevar o mare familie in adevaratul sens al cuvantului.
          Este greu de descris ceea ce simti, trebuie sa fii acolo, sa simti "pulsul la cald", sa participi activ, nu sa fii spectator. Daca as putea, as da timpul inapoi sa mai pot retrai aceleasi sentimente pe care le-am trait in aceste zile.
          Tin sa le multumesc parintilor care mi-au acordat toata increderea lor pentru a le instrui copiii, elevilor mei care au fost reexaminati (dupa un an si jumatate de munca in care s-au pus la punct cu mare parte din detaliile de executie a tehnicilor) dovedind astfel ca sa stii este mai important decat sa ai (grade), elevilor mei care si-au asumat raspunderea de a conduce dojouri si fac acest lucru intr-o maniera exceptionala, colegilor din Fundatia Romana de Aikido Aikikai care in decurs de o luna intre doua seminarii internationale au gasit timpul si resursele necesare pentru a veni la Constanta sa practice impreuna cu noi aikido si nu in ultimul rand profesorului meu Dorin Marchis sensei, care ma conduce pe Calea AIKI si al carui exemplu m-a inspirat din prima clipa cand l-am intalnit.
          Tuturor va multumesc, impreuna suntem o mare familie, pe aceeasi Cale!

Ion State